Gabriela Firea: „Înființăm Observatorul Național al Copilului. Trebuie să știm în mod real câți copii sunt în situații de risc”

Gabriela Firea: „Înființăm Observatorul Național al Copilului. Trebuie să știm în mod real câți copii sunt în situații de risc”
Publicat: 14/02/2022, 15:44
Actualizat: 14/02/2022, 15:44

Gabriela Firea – Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – a anunțat înființarea Observatorului Național al Copilului. „Trebuie să știm în mod real câți copii sunt în situații de risc și câte familii sunt vulnerabile în România”.

„Lucrăm intens la Legea separării copilului de familie prin care înființăm această bază de date unică. Va fi pentru prima dată când va exista o centralizare la nivel național privind copiii aflați în situații de risc și familiile vulnerabile. Așa vom putea ști, de la sate până la marile orașe, care este situația acestor copii”, a anunțat ministrul Familiei.

Baza de date va fi completată în timp real de lucrătorii sociali, cu ajutorul tabletelor din Sistemul Informatic Național pentru Adopție – SINA, a precizat Firea.

Ea spune că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție are la dispoziție aproape 9 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru realizarea acestui sistem, în premieră națională, ce permite urmărirea copiilor aflați în situații de risc. Observatorul Național al Copilului va fi operațional la începutul anului viitor.

„Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație”

„Ca să putem reduce numărul cazurilor de separare a copiilor de familie, trebuie să fim pregătiți pentru orice situație poate apărea și să mergem cu măsurile țintit către aceste familii. De cealaltă parte, avem grijă și de copiii ajunși deja în grija statului, circa 46.000 sunt în acest moment. Planul este renunțarea la centrele de plasament.

Vom merge mai departe cu proiectul de modificare a Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, întoarsă pentru reexaminare în Parlament. Dintre multele modificări în interesul copiilor, s-a speculat politic doar faptul că această legea ar fi impus deja celebrele ore de educație sexuală în școli.

Pentru a evita orice altă interpretare, specialiștii din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții au reformulat articolul. Este vorba de introducerea în școli a programelor de educație pentru sănătate care sunt activități extrașcolare asigurate de specialiști în sănătate, iar participarea copiilor este condiționată de acordul părinților”, a mai spus Firea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×